Amazon a raportat rezultate financiare peste așteptări pentru al treilea trimestru, ceea ce a dus la o creștere a acțiunilor sale cu peste 6%, în tranzacțiile extinse, după închiderea bursei, transmite CNBC.
Fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, a vândut aproximativ 12 milioane de acțiuni ale companiei de vânzare cu amănuntul online și de servicii cloud, pentru aproximativ 2 miliarde de dolari, potrivit unei declarații depuse la autoritățile de reglementare ale pieței financiare, la scurt timp după ce a stabilit un plan de vânzare a acțiunilor sale în anul următor.
Principalii indici bursieri de la New York au consemnat câștiguri importante joi, rezultatele solide raportate de Meta și alte mari companii din tehnologie atenuând impactul unui raport care relevă o încetinire a creșterii economice în prima parte a anului.
Acțiunile americane s-au apreciat pentru a treia sesiune consecutivă joi, până la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni, susținute de un raliu în sectorul tehnologic condus de gigantul din social media Meta Platforms, proprietarul Facebook.
Principalii indici bursieri de pe Wall Street s-au apreciat puternic joi, în pofida datelor care au arătat că economia SUA s-a contractat pentru prima oară din 2020, investitorii concentrându-și atenția pe rezultatele financiare ale corporațiilor. Acțiunile Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, au urcat cu aproape 18%, cel mai mare câștig zilnic din ultimii 9 ani.
Amazon a anunțat prima sa divizare a acțiunilor de la boom-ul dot-com, spunând investitorilor că vor primi 20 de acțiuni noi pentru fiecare acțiune pe care o dețin în prezent, transmite CNBC.
Allegro, cea mai mare platformă de comerț online din Polonia, a anunțat joi seara că a ajuns la un acord de preluare a retailerului online Mall Group din Cehia pentru 881 milioane de euro, creând astfel o platformă regională de e-commerce, transmite Reuters.
Elon Musk a cerut dovezi în sprijinul afirmației unui oficial al ONU, potrivit căreia doar un mic procent din averea sa ar putea contribui la emininarea foametei în lume.
Gigantul Amazon a emis bonduri în valoare de $18,5 miliarde, cu maturități între 2 și 40 de ani. Cererea din partea investitorilot s-a ridicat la circa $50 miliarde.
Jeff Bezos a vândut, săptămâna aceasta, acțiuni Amazon în valoare de 2,5 miliarde de dolari. Tranzacția vine după ce, anul trecut, fondatorul gigantului american a înstrăinat acțiuni Amazon în valoare de 10 miliarde de dolari.
Amazon a raportat venituri și profit peste estimări pentru primul trimestru, informații care au dus la creșterea acțiunilor companiei de comerț electronic cu până la 4%, după închiderea bursei din New York, transmite CNBC.
Cei mai importanți acționari ai Allegro, cea mai mare platformă de e-commerce din Polonia, vor să atragă 4,9 miliarde de zloți polonezi (1,3 miliarde de euro) din vânzarea de acțiuni ale companiei.
Miliardarul american Jeff Bezos, fondatorul Amazon și cel mai bogat om din lume, a donat acțiuni la Amazon în valoare de 684 milioane de dolari unor organizații non-profit din domeniul protecției mediului, la câteva zile după ce a anunțat primii recipienți selectați pentru a primi bani prin intermediul fondului Earth Fund.
Capitalizarea Microsoft a depășit, în premieră, pragul de 1.000 miliarde de dolari în debutul tranzacțiilor de joi, gigantul din domeniul tehnologic devenind a treia companie americană care reușește această performanță, după Apple și Amazon.
Nasdaq Composite, indicele bursei electronice americane Nasdaq, a încheiat luna octombrie cu un declin de 9,2%, cea mai puternică scădere lunară din noiembrie 2008, când piețele financiare erau lovite puternic de criza financiară.
Acțiunile europene au încheiat săptămâna cu un declin pronunțat după noi scăderi și se îndreaptă spre cea mai slabă evoluție lunară din ultimii aproximativ 3 ani. Gigantul retailului online Amazon a încheiat cu un declin puternic
Gigantul din comerțul online Amazon a devenit, marți, a doua companie americană care a atins o valoare de piață de 1.000 de miliarde de dolari, repetând performanța înregistrată la începutul lunii trecute de Apple.
Acțiunile retailerului american Amazon au închis ședința de joi la 2.002 dolari pe unitate, prețul fiind cu mai puțin de 50 de dolari sub pragul care ar duce capitalizarea bursieră a companiei la 1 trilion de dolari, performanță atinsă anterior doar de Apple. Amazon ar putea însă călca zilele viitoare pe urmele Apple.
Acțiunile retailerului online Amazon au urcat joi la un nou maxim record, depășind pentru prima dată prețul de 2.000 de dolari pe unitate și ducând valoarea de piață a companiei către pragul simbolic de 1 trilion de dolari. Gigantul american al comerțului online ar putea deveni a doua companie care ajunge la o capitalizare bursieră de 1 trilion de dolari, performanță atinsă recent de Apple.
Acțiunile Amazon se depreciau cu aproape 5% în debutul tranzacțiilor de luni, după ce președintele SUA, Donald Trump, și-a reluat atacurile la adresa retailerului condus de Jeff Bezos.
Donald Trump și-a reluat, joi, atacul la adresa gigantului din comerțul online Amazon, acuzând retailerul că nu-și plătește taxele și că folosește operatorul poștal din SUA ca pe un curier personal.
Acțiunile Amazon.com au scăzut miercuri cu până la 7,4%, reducând capitalizarea gigantului de comerț online cu 53 de miliarde de dolari, în urma unui avertisment al președintelui Donald Trump, care a indicat posibila intenție a acestuia de schimba regimul fiscal de care beneficiază compania, transmite Reuters.
Acțiunile Alphabet, compania-mamă a Google, au urcat joi seara la un nivel record pe bursa de la New York după ce compania a anunțat un profit trimestrial peste estimări și a prezentat primul program de răscumpărare de acțiuni proprii de la listarea Google în urmă cu 11 ani, prin care vizează achiziția de titluri cu o valoare totală de aproape 5,1 miliarde de dolari.
Acțiunile lanțului american de retail au mai scăzut și joi cu 1,17%, după căderea de 10% de miercuri. Investitorii digeră greu proiecția companiei pentru o scădere cu 12% a câștigurilor în anul fiscal următor.